Acordarea dreptului de şedere provizorie la studii
Dreptul de şedere provizorie pentru studii se acordă, la cererea străinului în conformitate cu art. 37 a Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova nr. 200 din 16.07.2010
1. Cerere de formă stabilită 2. Demersul instituţiei de învăţămînt 3. Originalul şi copia autentificată notarial a paşaportului naţional al străinului, cu menţiunile corespunzătoare aplicate de organul de control al frontierei de stat (ce confirmă data şi locul trecerii frontierei de stat), şi copia de pe viza de lungă şedere (pentru străinii care intră pe bază de vize) 4. Acordul Ministerului Educaţiei, cu indicarea termenului de finisare a studiilor 5. Extras din ordinul de înmatriculare 6. Copia contractului de studii 7. Dovada spaţiului de locuit (declaraţia autentificata notarial a proprietarului, ordinul de repartiţie/bonul de cazare în cămin) 8. Cazier judiciar din ţara de origine, legalizat/apostilat (în modul stabilit), tradus în limba de stat şi autentificat notarial sau consular, cu excepţia minorilor pînă la 16 ani 9. Certificat medical din care să rezulte că străinul nu suferă de boli care pot pune în pericol sănătatea publică (mun.Chişinău, bd. Grigore Vieru, 22/2) 10. Copia asigurării medicale pentru străin valabilă cel puţin 3 luni 11. Dovada mijloacelor de întreţinere în cuantumul corespunzător categoriei dreptului de şedere solicitat, cu excepţia străinilor bursieri ai Republicii Moldova (în ultimul caz, dovada deţinerii unei burse de studii în Republica Moldova) 12. 1 foto color 3x4
Ghişeul unic de documentare a străinilor bd. Ştefan cel Mare 124, et. 2, bir. 225 Chişinău Republica Moldova Telefoane: 022-27-72-34, 022-27-24-87
Luni – vineri, 9:00 – 15:00 Pauză: 12:00 – 13:00
Taxa de stat pentru examinarea cererii de prelungire a dreptului de şedere provizorie – 180 lei în termen de pînă la 30 zile Examinarea cererii privind acordarea dreptului de şedere provizorie – 159 lei în termen de 5 zile
Legea nr. 200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova (http://lex.justice.md/md/336056)Hotărîrea Guvernului nr. 1187 din 22.12.2010 cu privire la implementarea Ghişeului unic de documentare a străinilor (http://lex.justice.md/md/337206)Hotărîrea Guvernului nr. 332 din 05.05.2011 cu privire la aprobarea cuantumului minim al mijloacelor de întreţinere pentru străini în Republica Moldova (http://lex.justice.md/md/338514)
http://www.bma.gov.md (http://www.bma.gov.md)
Model de cerere (/_STORAGE/Services/Acordarea_dreptului_de_şedere_provizorie_la_studii.doc)